Podul Doamnei este un pod din zidărie de piatră construit în anul 1841 pe teritoriul satului Chițcani (comuna Costești, județul Vaslui). Podul este situat pe DN24, la km 97, la circa 72 m est de șosea (pe drumul ce leagă localitatea Roșiești de șoseaua Vaslui – Bârlad). El traversează râul Bârlad.
Construirea podului
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, vornicul Alecu Greceanu a înființat un rateș pe lângă vechea stație de poștă de la Docolina. Domnitorul Ioniță Sandu Sturza (1822-1828) dispunea la 21 aprilie 1825 ca „ratoșul ce-l face vornicul Alecu Greceanu la Docolina de pe moșia Târzii să slujească statornic pentru menzil și găzduirea musafirilor domnești”. În anul următor, prin hrisovul din 15 februarie 1826, vornicul Alecu Greceanu obținea dreptul să organizeze la Docolina șase iarmaroace pe an și câte o zi de târg pe săptămână.
Domnitorul Mihail Sturdza (1834-1849), primul domn al Moldovei numit în baza Regulamentului Organic, a acordat o atenție deosebită căilor de comunicații, în timpul domniei sale fiind realizată o importantă rețea de drumuri și poduri de piatră, ce legau capitala Moldovei, Iași, cu principalele centre comerciale din țară și din străinătate.
În acea perioadă, drumul de poștă între Iași și partea de sud a Moldovei traversa râul Bârlad pe un pod de lemn, care ajunsese în timp într-un stadiu de uzură avansată și nu mai prezenta nicio siguranță pentru circulație. Acest lucru este consemnat într-un raport din 1839 al Ministerului Treburilor din Lăuntru (echivalentul Ministerului de Interne din zilele noastre).[11] Autorul raportului solicita construirea unui pod din piatră în locul vechiului pod de lemn, din cauza lipsei de material lemnos din zonă, precum și reducerea lungimii podului cu circa 80 stânjeni (180 m).
În acel raport se menționa că „podul din Șleahul Focșanilor de peste apa Bârladului (…) ar fi ajuns în cea mai proastă și slăbănoagă putrezimea cherestelei (…) și în privirea lipsei de cherestea de stejar (…) mai lesne și mai ieftin ar costiri înfățișarea lui de peatră numai peste matca apii, iar în cealaltă întindere de 80 aproape stânjeni ce astăzi se găsește podul să se facă șosă”. Cererea a fost aprobată la 21 februarie 1839 de domnitorul Mihail Sturdza care a pus următoarea apostilă: „Să încuviințează facerea podului cu chipul cel mai iconomicos și că spre închipuirea smetului să se rânduiască pe dumnealui inginerul, maiorul Singurov”. Singurov a desfășurat o bogată activitate inginerească în Moldova; el a fost numit inginer principal în 1833, pentru ca în 1854 să fie avansat la gradul de colonel și numit director al Departamentului lucrărilor publice.
Inginerul rus M. Singurov a întocmit un deviz (smet) din care reies o serie de elemente de construire a podului și anume:
- podul a fost proiectat cu 3 deschideri;
- piatra pentru zidărie s-a adus din cariera de la Pribești;
- materialele lemnoase din esență moale s-au procurat de la fața locului;
- fundația urma să fie realizată pe piloți de stejar lungi de 2,5 stânjeni (5,5 m);
- zidăria s-a executat cu mortar de var hidraulic.
Valoarea devizului a fost calculată de Singurov la 25.153 lei, dar a fost redusă ulterior la 25.637 lei, în care s-a inclus contravaloarea materialelor (piatră, lemn, nisip, var, fier) și a uneltelor de lucru (hârlețe, lopeți, roabe, căușe etc.), precum și manopera calificată (pietrari, dulgheri).
În scopul executării lucrărilor, s-au organizat trei licitații la 10, 15 și 20 martie 1839, la care nu s-a prezentat niciun amator. Astfel, Ocârmuirea a decis ca lucrările să se execute în regie proprie, fiind desemnat ca supraveghetor clucerul Panaite Vizanti de la Isprăvnicia Fălciu. Lucrările au fost începute în 1839 și finalizate în 1841, forța de muncă fiind asigurată de locuitorii satelor care făceau parte din Ocolul Crasnei. Podul a fost deschis circulației la 8 noiembrie 1841.
Pe partea interioară a celor două parapete de la mijlocul podului se află două inscripții parțial lizibile, una în limba latină și alta în limba română, încadrate în panouri rectangulare (165/135 cm), decorate la partea superioară, în altorelief, cu însemne heraldice (70/50 cm) erodate (istoricii presupunând că este vorba de blazonul domnitorului). Cele două medalioane sunt mărginite lateral de doi pilaștri canelați, pe care se sprijinã acolada balustradei.
Inscripția în limba română se află pe parapetul nordic și este scrisă cu un amestec de litere latine și chirilice. Ea are următorul cuprins: „Acest pod este construit din poronca pre înăltu Domn MIHAIL GRIGORIU STURZA V.V. domn Țerei Moldovei în al VIII an al domniei însale și săvărșinduse supt ministeria d. log. Const. Sturza sau deschis pentru călători în 8 Noem. 1841”. Inscripția în limba latină este următoarea: „Pons haec extructa est Jussu Serenissimi Domini MICHAELIS GRIGORIU STORDZA, principis regnatis Moldaviae, in octavo anno regiminis sui. Ad finem quae deducia Ministerio D. Logoteta CONST. STU[RDZA]. Patefacia Via locibus 8 Novembris 1841”.
